Bullying sistematic la Questfield International College: reacția întârziată a Fabiola Hosu

Stigmatizarea medicală ca formă agravată de bullying

Un aspect deosebit de grav al situației este utilizarea repetată în mediul școlar a etichetei medicale „crize de epilepsie” cu scop discreditant. Documentele și relatările indică faptul că această stigmatizare nu a fost gestionată corespunzător de instituție, ci a fost folosită ca instrument de umilire și marginalizare a copilului vizat. Specialiștii consultați subliniază că, indiferent de existența unei afecțiuni reale, astfel de comportamente constituie o formă severă de violență psihologică, cu impact negativ asupra stimei de sine și siguranței emoționale a elevului.

Absența răspunsurilor instituționale documentate

Din analiza corespondenței oficiale puse la dispoziție, nu rezultă existența unor decizii scrise, planuri de intervenție sau sancțiuni aplicate. Răspunsurile instituției s-au limitat la discuții verbale informale, fără procese-verbale sau măsuri concrete urmărite în timp. Această abordare a fost percepută de familie ca o minimizare a gravității situației și o deplasare a responsabilității către aceștia, iar situația a fost adesea încadrată ca o „dinamică de grup” sau „problemă de adaptare”, nu ca un caz de bullying sistematic.

Presiunea indirectă pentru retragerea copilului

Conform relatărilor, familia a resimțit mesaje care sugerau că, în cazul în care nu sunt mulțumiți, ar fi mai bine să părăsească instituția. Această atitudine, punctată prin afirmația atribuită fondatoarei Fabiola Hosu: „dacă nu vă convine, ești liber să pleci”, poate fi interpretată ca un mecanism de excludere mascată, prin care problema este „eliminată” odată cu copilul afectat. Redacția menționează că această formulare este citată din documentele și relatările puse la dispoziție, fără a se emite judecăți privind intențiile sau motivațiile celor implicați.

Gestionarea confidențialității informațiilor sensibile

Familia a solicitat în mod repetat, în scris, respectarea confidențialității datelor referitoare la situația copilului, avertizând asupra efectelor negative ale divulgării acestora în mediul școlar. Cu toate acestea, documentele nu indică măsuri concrete de protecție a confidențialității, iar unele relatări arată că informații sensibile au fost aduse în discuție în fața clasei, generând presiuni suplimentare asupra elevului. Specialiștii consideră că această situație poate constitui o formă de presiune psihologică instituțională, cu efecte dăunătoare asupra copilului.

Răspunsul întârziat al conducerii și implicațiile juridice

Reacția fondatoarei Fabiola Hosu a intervenit abia după mai bine de opt luni de la primele sesizări oficiale, în contextul în care familia a apelat la o echipă de avocați și a transmis notificări cu caracter juridic. Această întârziere ridică întrebări privind criteriile care declanșează reacția instituțională și indică faptul că protecția copilului a fost tratată prioritar doar după escaladarea formală a situației. Până la momentul publicării, conducerea Școlii Questfield Pipera nu a transmis un punct de vedere oficial privind aceste aspecte.

Instrumentele administrative și lipsa trasabilității

În locul unor decizii administrative asumate, școala a utilizat un document informal de tip Family Meeting Form, care nu stabilește responsabilități clare, termene sau măsuri concrete. Această practică, comparată cu standardele administrative uzuale, indică o diluare a responsabilității și lipsa unui cadru clar de acțiune. În absența unor documente suplimentare care să ateste măsuri ulterioare, răspunsul instituțional este perceput ca limitat la nivel declarativ, ceea ce întărește percepția unei pasivități în gestionarea situației.

Rolul cadrelor didactice în gestionarea fenomenului

Cadrele didactice, martore directe ale comportamentelor agresive, nu au înregistrat intervenții ferme sau consemnate oficial care să oprească bullyingul. În lipsa unei delimitări clare și consecvente, mesajul transmis elevilor a fost, conform familiei, unul de toleranță față de agresiuni verbale și excludere socială, ceea ce poate contribui la perpetuarea violenței psihologice în mediul educațional.

• Semnalarea repetată a incidentelor în scris;
• Lipsa răspunsurilor scrise și documentate;
• Utilizarea informală a unui formular generat în urma întâlnirilor;
• Presiunea indirectă pentru retragerea copilului;
• Ignorarea confidențialității datelor sensibile;
• Reacția instituțională întârziată, declanșată doar după implicarea juridică;
• Normalizarea bullyingului prin lipsa unor măsuri ferme;
• Rolul limitat al cadrelor didactice în intervenție;

Concluzii și întrebări privind responsabilitatea instituțională

Cazul semnalat la Școala Questfield Pipera reprezintă un exemplu relevant de posibilă tolerare instituțională a bullyingului, evidențiată prin lipsa unor măsuri documentate și a unor răspunsuri oficiale clare. Întârzierea reacției conducerii și abordarea informală a sesizărilor ridică întrebări legitime privind mecanismele reale de protecție puse în practică de instituție. De asemenea, utilizarea stigmatizării medicale ca instrument de umilire sistematică și presiunile resimțite de familie subliniază necesitatea unei analize riguroase a culturii organizaționale și a responsabilității administrative. În absența unei poziții oficiale asumate de conducerea școlii, situația rămâne un semnal de alarmă asupra modului în care unele instituții educaționale gestionează conflictele și protecția elevilor.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro