Cont închis, date rămase: protecția datelor cu caracter personal cu avocatul Vladimir Naciu

Închizi contul și te aștepți ca povestea să se termine. Ai apăsat „Delete account”, ai primit un mesaj că „cererea a fost procesată”, poate ai primit chiar și un email de confirmare. Și totuși, la câteva săptămâni distanță, continui să primești newslettere, reclame targetate, apeluri de la vânzări sau notificări „personalizate”. Uneori descoperi că încă poți fi găsit în sistem, că datele tale apar în istorice, că ți se păstrează documente încărcate cândva, că numărul tău există într-o listă care circulă la terți. Aici apare ruptura dintre „cont închis” și „date închise”: două lucruri diferite, pe care multe companii le amestecă intenționat sau din neglijență.

Într-o abordare serioasă de Protecția datelor cu caracter personal, închiderea contului este doar un semnal. Ce contează este ce rămâne după: ce date sunt păstrate, pe ce temei, în ce sisteme, cât timp, și cu cine au fost partajate. Iar când vrei să treci de la „ni s-a spus că e șters” la o soluție verificabilă, sprijinul avocatului Vladimir Naciu îți poate scurta drastic drumul: cerere corect formulată, delimitări clare, cronologie și confirmări scrise.

De ce se întâmplă: contul dispare, dar datele rămân în „spatele scenei”

Din interiorul unei companii, „contul” e doar interfața pe care o vezi tu: pagina de profil, istoricul de comenzi, setările. În spate, există mai multe straturi de date, ținute în sisteme diferite:

Unele sunt date operaționale: facturare, livrări, suport, plăți, garanții, retururi. Altele sunt date de marketing: newsletter, segmente de public, liste de audiențe, pixeluri de tracking, preferințe. Mai există log-uri tehnice, backup-uri, baze de date de arhivă, instrumente de analytics, platforme ale furnizorilor (call-center, CRM, email marketing). Când închizi contul, uneori se șterge doar interfața, dar rămân resturile în celelalte straturi. Nu neapărat din rea-credință; uneori pentru că procesul e prost construit. Dar pentru tine efectul e același: date rămase și folosite în continuare.

Acesta e motivul pentru care o discuție serioasă nu începe cu „vă rog să ștergeți contul”, ci cu „ce ați făcut efectiv după închidere?”.

Cum îți dai seama că nu s-a terminat cu adevărat

Uneori semnele sunt evidente: primești emailuri promoționale după ce contul a fost închis. Alteori sunt subtile: vezi reclame foarte precise pentru același brand, deși nu mai ai cont. Sau ești sunat „cu o ofertă” deși ai cerut oprirea. În cazurile mai delicate, problema se vede când datele ajung la terți: începi să primești oferte de la companii pe care nu le-ai contactat, în același sector, cu același tip de mesaj, ca și cum ai fost „mutat” într-o listă.

În toate aceste situații, întrebarea corectă este: datele mele au fost șterse, restricționate sau doar ascunse? Pentru că diferența dintre „ascuns” și „șters” este exact locul unde apare conflictul.

„Ștergere” nu înseamnă întotdeauna „dispariție completă” — dar nici nu justifică păstrarea la nesfârșit

E important să fim realiști: există situații în care o companie poate păstra anumite date pentru obligații legale sau pentru a-și apăra drepturi (de exemplu, documente contabile sau evidențe legate de tranzacții). Problema apare când această justificare devine o umbrelă sub care se păstrează tot: inclusiv date de marketing, profilare, preferințe, copii de documente încărcate fără necesitate actuală, istorice care nu mai servesc nimic.

Aici intervine miezul unei strategii bune: delimitarea. Nu ceri „ștergeți tot” în orb. Ceri să îți spună exact:

• ce date au rămas după închiderea contului;
• care este motivul pentru păstrarea fiecărei categorii;
• care este termenul sau criteriul de retenție;
• cine are acces intern;
• dacă datele au fost divulgate către terți și în ce condiții.

Când ceri asta, compania nu mai poate răspunde cu „conform politicii noastre”.

Ce faci când închiderea contului nu oprește marketingul

Aici e una dintre cele mai frecvente confuzii: oamenii cred că „închid contul” = „mă opresc din marketing”. În practică, marketingul funcționează pe alte sisteme: liste de email, CRM, segmente de audiență, baze de date de campanii. Dacă nu ceri explicit oprirea marketingului și/sau opoziția la astfel de comunicări, poți rămâne „abonat” chiar fără cont.

Mai mult: unele campanii sunt gestionate de furnizori externi. De aceea, dacă primești în continuare mesaje, e un indiciu că datele tale nu au fost doar păstrate intern, ci au continuat să circule.

În această zonă, Protecția datelor cu caracter personal devine un instrument foarte practic: nu te rezumă la „unsubscribe”, ci îți permite să ceri sursa, destinatarii și confirmarea opririi.

Cum arată o intervenție „curată”: pași narativi, nu alergătură

În loc să trimiți trei cereri diferite către trei departamente, un demers bine construit are o logică unică:

Mai întâi, fixezi faptul: contul a fost închis la o anumită dată și ai dovada (emailul de confirmare, captura de ecran, numărul de comandă). Nu insiști pe emoție, insiști pe realitate.

Apoi, ceri imaginea completă: ce date au rămas după închidere, în ce scopuri sunt prelucrate și în ce sisteme. Aici se vede dacă firma are control sau răspunde fragmentat.

După aceea, delimitezi: oprire marketing, ștergere acolo unde nu există justificare, restricționare unde există obligații, termene pentru ceea ce rămâne, și clarificarea terților.

În final, ceri confirmare scrisă și, dacă e nevoie, escaladezi controlat cu cronologie. Într-un astfel de proces, tăcerea și răspunsurile vagi devin parte din probă, nu obstacol.

Unde ajută concret un avocat: când compania încearcă să te închidă cu „politici”

Multe companii răspund elegant, dar gol: „conform politicii noastre păstrăm datele”, „nu putem șterge din motive legale”, „v-ați dezabonat”. Un avocat nu se împiedică de aceste fraze, pentru că nu le tratează ca pe explicații, ci ca pe începutul întrebărilor:

• Care sunt exact datele păstrate „din motive legale”?
• Care este termenul de păstrare și în ce evidență se regăsește?
• Ce date sunt păstrate pentru marketing și de ce, dacă contul e închis?
• Care sunt terții care au primit datele și ce s-a făcut pentru oprirea prelucrării la ei?

Asta face diferența dintre o corespondență interminabilă și o soluție. Prin structură, nu prin volum.

Aici apare rolul avocat Vladimir Naciu: să îți pună cererea în format executabil, astfel încât compania să nu mai poată răspunde doar cu „politici”, ci să fie nevoită să răspundă cu fapte.

Pentru companii: „cont închis” este un test de maturitate operațională

Dacă ești antreprenor sau manager, cazul „cont închis, date rămase” spune multe despre procesele interne. Dacă nu ai:

• un calendar de retenție pe categorii de date,
• o separare clară între operațional și marketing,
• un proces real de ștergere/restricționare,
• control asupra furnizorilor,
  vei ajunge inevitabil în situații în care clientul spune „am închis” și tu încă îl ai în liste. Nu e doar risc legal; e risc de reputație și de încredere.

Dacă vrei să închizi cu adevărat, cere dovada că s-a închis

Închiderea contului este un buton. Închiderea datelor este un proces. Dacă simți că ai rămas „în sistem” după ce ai plecat, nu ești obligat să accepți răspunsuri vagi. Poți cere clarificări, delimitări și confirmări scrise, astfel încât să știi exact ce rămâne și ce se oprește.

Pentru o intervenție aplicată, adaptată situației tale — mai ales când primești răspunsuri standard sau ești ignorat — discută cu avocat Vladimir Naciu și echipa Naciu & Asociații. Scrie la [email protected] sau sună la 0771291605. Vei primi pași clari, în ordinea corectă: cum ceri inventarul datelor rămase, cum oprești marketingul, cum delimitezi ce se păstrează legal și cum obții confirmări care te scot definitiv din „baza lor”, nu doar din interfața contului.